Stimați rezidenți,
Întrucât ne-am propus să vă punem la dispoziție cât mai multe facilități în apropierea casei, vă anunțăm că facem demersuri pentru deschiderea unei școli primare, de stat, în cadrul ansamblului rezidențial Cosmopolis.
Astfel, cu acordul de principiu al Primăriei Comunei Ștefăneștii de Jos reprezentată prin D-nul Primar Ștefan Ionel Robert, dar și cu cel al directoratului școlii publice si al Ministerului Educației, facem în acest moment demersuri pentru suplimentarea planului de școlarizare al școlii din Ștefănești cu încă o clădire situată în complexul nostru.
Dezvoltatorul Opus Land Residential a achiziționat o clădire care are în componență 5 încăperi destinate claselor școlare. Aceasta va fi amplasată în zona de intrare în cartier, în apropierea showroom-ului și a noului parc.
De asemenea, dezvoltatorul va dona terenul pe care va fi amplasată școala Primăriei din Ștefănești, așa încât școala va face parte din punctul teritorial administrativ din Ștefăneștii de Jos, Județul Ilfov.
Începând cu anul școlar 2018-2019, vom putea așadar să formăm în Școala Primară Cosmopolis, 5 clase, care vor fi alocate în funcție de cererile pe vârste.
Este foarte important ca până în data de 15 Martie să vă exprimați în scris intenția de înscriere a copiilor Dvs pentru a putea organiza clasele. Clasele vor fi alocate pe nivele de vârstă în funcție de numărul de copii înscriși pentru fiecare an.
Intenția de înscriere trebuie însoțită de următoarele informații:
data nașterii copilului / copiilor
numele copilului / copiilor
unitatea școlară frecventată de către copil / copii în acest moment
clasa în care urmează să intre/fie încadrat în anul școlar 2018-2019
Menționăm ca în acest moment nu sunt finalizate procedurile și implicit nu sunt alocate nici cadrele didactice. Acestea se vor aloca după închiderea acestei etape de intenție.
Așteptăm emailurile Dvs pe adresa marketing@opus.com.ro până la finalul zilei de 15.03.2018
Echipa Opus Land Residential
Despre noi
Emblematic pentru designul sau cu acopersuri turcoaz, Cosmopolis este primul ansamblul rezidential romanesc care ofera toate caracteristicile unui oras European vestic. Cu un design urban integrat, proiectul ofera la pachet cu gama larga de locuinte inteligent compartimentate un mix de facilitati unice in Bucuresti.
Link-uri utile
Contacteaza-ne
Pentru orice informatie legata de
Ansamblul Cosmopolis, ne puteti contacta la:
0769 22 28 21 0372 15 45 00 Luni pana Vineri intre orele 09:00-19:00
Sambata intre orele 10:00-17:00
Duminica intre orele 11:00-16:00
Relatii cu Presa
presa@opus.com.ro
0727 01 23 43
All copyrights belong to Opus Land Development S.A. All commercial presentation material related to this residential project (pictures, features, finishes, prices, etc) does not create contractual obligations, not contract offer and can be changed unilaterally by Opus Land Development S.A. Detailed information, visionaries and contracting only by authorized representatives of Opus Land Development S.A.
Departamentul de Vanzari