Cosmopolis inaugureaza un nou drum de acces catre Cosmopolis Plaza via Tunari


Suntem încântați să anunțăm inaugurarea noului drum care leagă localitatea Tunari de cel mai mare retail park din Nordul Capitalei - Cosmopolis Plaza, și de centura Bucureștiului. 

Realizat în colaborare cu Primăria Tunari, acestă nouă cale de acces rutier reprezintă o reușită semnificativă care va aduce beneficii majore locuitorilor și vizitatorilor noștri, facilitând in curând accesul rapid și comod către autostrada A2 și impulsionând dezvoltarea întregii zone.

Cu o lungime de 1,8 kilometri, noul drum este rezultatul unei coordonări urbanistice public-private, care are ca scop să ofere acces ușor și rapid la cea mai mare arie comercială din zonă. 

Noul drum este prevăzut cu o bandă pe sens și este accesibil tuturor locuitorilor din Tunari și localitățile învecinate, care vor să facă cumpărături de la magazinele din retail park-ul Cosmopolis Plaza, fără a necesita tranzitarea cartierului Cosmopolis. 

Lucrările la acest proiect au început în luna septembrie a anului 2023 și au fost finalizate într-un timp record de doar 6 luni.

Tronsonul de aproape 2 km inaugurat acum face parte din viitoarea șosea, care va conecta în viitorul apropiat localitatea Tunari și localitățile învecinate direct la Autostrada A3, via Cosmopolis Plaza.

"Este o facilitate deosebită pentru toți locuitorii din zona de Nord a Capitalei. Această nouă rută unește comunități și este o oportunitate pentru toți locuitorii din împrejurimi de a avea acces la un spațiu modern de cumpărături și la produse de înaltă calitate. Suntem încântați să fim parte din realizarea acestui proiect și să contribuim la dezvoltarea continuă a zonei.

În numele echipei Cosmopolis, dorim să mulțumim autorităților locale din Tunari pentru implicare și colaborarea în acest proiect. Rezultatul pe care l-am obținut împreună este dovada că în România pot fi făcute lucrări de calitate, în timp scurt de execuție și care să ofere beneficii reale locuitorilor”, a declarat Ozan Tuncer, CEO al Cosmopolis. 

Opus Land Development are printre planurile de investiții din acest an și extinderea cartierului Cosmopolis, care are acum peste 15.000 de locuitori, dar și aducerea de branduri internaționale importante în Cosmopolis Plaza - cel mai mare retail park din Nordul Capitalei.