Pe 1 octombrie, Fundația Renașterea și Cosmopolis (în calitate de co-organizator) au iluminat în roz Spitalul Clinic Colțea, o clădire de referință a Capitalei, cu ocazia zilei de luptă împotriva cancerului de sân. Fiind în același timp și un an atipic, marcat de incertitudini, cu ocazia acestui eveniment, personalul medical din prima linie în lupta cu Covid-19 a primit mulțumiri la scenă deschisă în fața spitalului.

În fiecare an în toată lumea, la data de 1 octombrie, se îmbracă în lumini roz cele mai reprezentative clădiri sau monumente. Pe lângă evenimentele publice, care reunesc an de an vedete (ambasadori ai luptei împotriva cancerului), iluminarea în roz este transmisă în direct de cele mai importante televiziuni, iar pe parcursul zilei, prezentatorii de știri poartă emblema campaniei și transmit mai departe mesajul că „în octombrie poartă roz, simbolul speranţei”.

Acest eveniment se organizează și în România de 20 de ani, țara noastră fiind inclusă din 2001 de către Fundaţia Renaşterea pe lista celor care îl organizează. În urma demersurilor făcute de Fundație, în 2014 Senatul României a declarat 1 Octombrie – Zi Națională de luptă împotriva cancerului de sân.

Cosmopolis a fost co-organizator și sponsor principal al evenimentului din 2020. Fiind marcată de un an atipic, această ediție a fost dedicată atât eroilor cât și supraviețuitorilor. Pe scena evenimentului au urcat foste paciente, supraviețuitore ale cancerului de sân care inspiră în fiecare zi pacienții ce se luptă pentru viață. Iar odată cu iluminarea în roz a clădirii Spitalului Clinic Colțea din București, Cosmopolis și Fundația Renașterea au mulțumit public și au adus în centrul atenției doctorii și asistentele din prima linie a luptei împotriva Covid.

În paralel cu evenimentul din 1 Ossctombrie, Cosmopolis a organizat și un amplu program de conștientizare în rândul rezidenților cartierului cu privire la riscurile amânării screening-ului pentru depistarea timpurie a cancerului la sân. Astfel, pentru luna octombrie, Cosmopolis a renunțat la identitatea vizuală clasică, iar poarta de intrare în complex și logo-ul brandului au devenit roz. În paralel, cei 12.000 de rezidenți, din care aproximativ 5.000 de femei au primit multiple mesaje de informare cu privire la prevenirea, depistarea și tratarea cancerului. Acest parteneriat rezonează în totalitate cu angajamentul Cosmopolis de a oferi cele mai bune condiții de viață celor 12.000 de locuitori și de a crește generații de femei educate și responsabile  în ceea ce privește propria sănătate.

Mesajul acestei zile a avut ecouri atât în Cosmopolis cât și în toată România. Iluminarea Spitalului Colțea a fost urmărită de 3,1 milioane de persoane (primetime, ora 19), iar pe parcursul zilei, cele mai importante televiziuni generaliste și de știri au generat știri despre importanța prevenției, depistării la timp și tratării cancerului de sân.